Nerabdare, asteptare, consecinte

Uneori nerabdarea este sentimentul care domina ratiunea umana. Poate ca din nerabdare facem numai lucruri prostesti, dar uneori tot din nerabdare ne hotarim sa facem ceea ce ratiunea ne pune undeva "in asteptare". Trebuie sa recunosc ca multe din deciziile pe care le-am luat pana acum au fost poate din nerabdare, poate din dorinta de a numai astepta, poate din impuls. Dar nu regret nimic si imi asum tot. Imi asum tot, pentru ca sunt constienta ca fiecare moment prin care trecem acum si vom trece in viitor sunt doar urmari si consecinte ale actiunilor noastre trecute. 
Trebuie sa ne asumam fiecare pas pe care il facem, fiecare gest si fiecare cuvant, pentru ca suntem oameni si pentru ca suntem inzestrati cu ratiune. Daca stim sa ne cultivam si mai ales sa ingrijim fiecare gand, el o sa creasca mare si o sa produca roadele de care avem nevoie pe viitor.
Fie ca actionam ca urmare a gandurilor noastre vechi si ingrijite, fie ca actionam din nerabdare sau impuls, de fiecare data trebuie sa ne asumam consecintele, pentru ca sunt ale noastre, pentru ca uneori trebuie sa trecem singuri prin ele, pentru ca uneori numai ramane nimic de facut decat asteptarea.
Pot nerabdarea si asteptarea sa se intalneasca intr-o singura actiune umana? Da, chiar pot, pentru ca uneori trebuie sa asteptam mai mult doar pentru ca am actionat cu neradare, iar poate alteori impulsul a dat roade si asteptarea nu a fost necesara nici initial si nici la final.
Pentru mine, nerabdarea apare atunci cand asteptarea pare pentru totdeauna si mai ales atunci cand nu stiu ce se va intmpla pe viitor, atunci cand nesiguranta pune stapanire pe certitudine. Pentru mine, nerabdarea este doar teama de a astepta si de a cantari urmarile unei actiuni.
In concluzie, nu regret nimic din ce am trecut pana acum si imi asum toate consecintele. Astept cu nerabdare consecintele actiunilor mele, fie ca sunt pozitive fie ca sunt negative. De ce? Pentru ca sunt ale mele si trebuie sa le infrunt cu tarie pentru a le depasi.